Nici macar nu si-a dat seama cand s-a facut seara. Pur si simplu se pierduse printre zecile de hartii de completat. Inca mai avea ceva rapoarte neterminate. Uitase pana si de cateva discutii deschise online, portocaliul ala clasic de mesanger nu-l mai atingea in niciun fel, nu-l mai facea, ca pe vremuri, sa apese innebunit mausul…
“E prea mult pentru azi. Gata! Ies la o tigara!” isi spune, trantind capacul laptopului. Iesi pe scara, se indrepta rapid spre lift, dar chiar inainte sa apese butonul si sa cheme liftul, se razgandi. Se intoarse cu pasi inceti spre usa de la intrare, calca inauntru. Se opri pentru cateva secunde, sa studieze ceasul de perete. Un ceas simplu, o simulare a unuia de mana, genul pe care le gasesti la piata pe preturi de nimic. Indica ora 17 si aproape un sfert. Nu mai functiona, probabil de ceva vreme, pentru ca nimeni nu-i schimbase bateria. El isi puse in minte, cu promisiune, ca va cumpara una, pentru a da viata, din nou, acelor de pe perete. Isi va incalca insa promisiunea, in momentul in care va pica pe ganduri iar. Probabil prima tigara sau prima foaie care necesita completare.
Ajunsese pe balcon. Nici nu isi dadu seama cum, dar era la lumina unei luni pline, la etajul patru. Sesiza de data aceasta o floare uscata, intr-un ghiveci mult prea mic. Uitase sa o ude. Uitase sa ii mai ofere cateva picaturi de viata. Isi calcula, in gand, ultima zi in care o mai udase, in timp ce isi aprinse tacticos tigara.
“Pff, ma mir ca i se mai vede tulpina…” ; cativa nori, cu forme bizare, sunt destul de nebuni sa incerce sa acopere luna; lumina continua sa patrunda, insa, spargandu-se cu brutalitate de niste cioburi. Isi aduse aminte cum sparsese de nervi sticla aceea de vin rosu. Ii rula, brusc, prin fata ochilor, intreaga scena, acea ultima zi. Ultimul fum din tigara apare precum o cortina si-l scoate din visare. Priveste la parcarea de sub balcon, se ridica agitat, de parca l-ar fi intepat cineva, si isi cauta telefonul…
citeste urmatorul story : Nebunie de moment
Si eu o astept 😀
Frumos scris, dar sunt contra fumatului: am fumat 21 de ani si stiu ce prostie e chestia asta. Noroc ca m-am lasat de aproape 6 ani.
E totusi doar o poveste. Nici eu nu fumez 🙂