Spa Timisoara – Review Anette Resort – Spa & Wellness

Cuprins:

  1. Centru spa & wellness in Timisoara / Timis
  2. Despre Anette Resort – Spa & Wellness
  3. Sa ne uitam rapid si la cateva informatii, asa, inginereste
  4. Impactul unui proiect gandit nu doar cu capul, ci si cu sufletul
  5. Concluzii, dupa vizita

Centru spa & wellness in Timisoara / Timis

Cei care ma cunosc si inafara blogului stiu ca sunt cu adevarat pasionat de tot ce inseamna “spa & wellness”. In aproape toate roadtrips incerc sa vizitez macar un centru spa, iar de obicei reusesc chiar mai multe. Printre cele care imi plac cel mai mult se numara Therme Erding (World’s largest spa), Miramar (Erlebnisbad, Salz & Kristall Therme) Weinheim, Bormio Terme Spa si Terme Merano. Evident, sunt multe altele deosebite in Italia, Germania sau Austria, dar cred ca dotarile, designul si programele speciale fac diferenta atunci cand unele centre raman in memorie, iar altele sunt acolo, in plan secund.

Asadar, atunci cand am primit invitatia de a vizita Anette Resort – Spa & Wellness, nu a durat mult sa raspund pozitiv invitatiei. Mai ales ca in zona de spa & wellness, cu tot ce vine atunci cand mentionezi expresia asta, cred ca in Timisoara stam destul de slabut. Chiar pana recent eram destul de convins ca nu ai unde sa mergi sa te relaxezi 3-4 ore, intr-o seara, cu un tur de sauna uscata – piscina – sauna umeda – jacuzzi – si apoi de la capat. Si ma bucur ca oamenii de la Anette Resort mi-au schimbat opinia saptamana trecuta.

Despre Anette Resort – Spa & Wellness

Hai sa incepem cu inceputul. Anette Resort e un complex destul de mare, situat in localitatea Covaci, in nordul Timisoarei. Pentru cei care cunosc orasul, e destul de aproape de Dumbravita, desi localitatea apartine teritorial de  comuna Sânandrei. Din centrul orasului ai nevoie de aproximativ 15-20 de minute, ca sa ajungi cu masina. Daca prinzi o ora mai aglomerata, probabil ca timpul necesar merge spre 30 minute.

Complexul este compus din hotel, restaurant, sala de evenimente, piscina de vara si centrul de spa & wellness – adica subiectul acestui articol. Daca despre sala de evenimente nu pot spune prea multe – ca deh, mi-a trecut vremea de insuratoare – hotelul si restaurantul sunt ideale pentru cei care se cazeaza pentru business in zona Timisoara. Iar piscina de vara e foarte potrivita atat pentru familii cu copii, cat si pentru tinerii care vor sa se racoreasca in zilele calduroase (poate chiar prea calduroase) din sezon.

Centrul de spa si wellness, insa, e cu totul altceva. Si pana la urma, despre asta voiam sa scriu. Pentru ca se vede atentia la detalii, se vede grija fata de un proces (da, atunci cand mergi la spa, “aderi” la un proces care te ajuta sa te relaxezi si sa te detoxifici – fizic si emotional) si se vede o poveste, care cu ajutorul unor arhitecti si al unor designeri, e transformata intr-o experienta de vitalizare.

Sa ne uitam rapid si la cateva informatii, asa, inginereste:

  • 800 de metri de spatiu de relaxare
  • sauna finlandeza
  • baie de aburi
  • sauna cu sare de Himalaya (o sauna potrivita pentru cei mai “incepatori”)
  • dusuri emotionale (acele dusuri care trebuie folosite dupa sauna finlandeza)
  • spatiu de relaxare foarte bine izolat
  • piscina incalzita
  • hidromasaj (acel jacuzzi, caci asa este probabil mai bine cunoscut)
  • fantana cu gheata
  • jocuri cu apa & lumina
  • masaj de relaxare

Bun, daca ai citit pana aici, probabil ca o sa zici ca nu se compara, ca marime si numar de saune, cu thermele din Austria sau Germania. Si probabil ca ai avea dreptate. Dar as completa cu faptul ca e probabil unul dintre cele mai bine gandite centre de spa si wellness din vestul tarii. Timisoara avea nevoie de o asemenea locatie, si iata ca o si primeste. Sunt dezamagit (de mine) ca nu mi-am facut mai mult temele, probabil m-as fi bucurat mai mult timp de toate beneficiile saunelor si piscinelor interioare, aici, aproape de casa. Traim si invatam.

Impactul unui proiect gandit nu doar cu capul, ci si cu sufletul

E revigorant sa vezi ca te poti bucura de liniste, de saune gandite pana la capat, de piscine cu temperatura corecta si de hidromasaj, toate integrate in acest complex de catre proprietari care si-au dat interesul sa aduca in Timisoara concepte atat de populare in centrul Europei (si nu numai).

Stiu ca este fortat (sau mai bine far-fetched, cum zic englezii) sa ma astept sa avem, la un moment dat, si conceptul de textile-free spa & sauna in Timisoara, probabil pentru ca e si o chestiune de cultura peste care trebuie sa se treaca nu doar in zona, ci in toata tara, dar cred ca s-ar potrivit excelent la Anette Resort, pentru ca in rest, bifeaza toate celelalte puncte cheie: design, culoare, dotari, liniste. Apa calda si apa rece, de la arome dulci la sauna cu sare, de la experienta cu sine, la experientele de cuplu.

Concluzii, dupa vizita

Eu as recomanda oricui sa incerce, cel putin o data, centrul de spa & wellness. Chiar daca esti la resort pentru niste balaceala la piscina exterioara, poti sa descoperi cat de relaxant e un tur de saune. Iar daca deja esti impatimit si esti din Timisoara, te pot asigura ca nu vei fi dezamagit.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *