Un prieten bun

Nu stiu cum e cu cainii tinuti in casa.  Stiu putine despre cei de rasa. Dar stiu destul de multe despre cainii “de curte”, genul care iti pazesc casa, latra la cei ce iti intra in curte, mananca oase s.a.m.d. Cand sunt puiuti, sunt adevarate comori de fericire, se joaca, se rostogolesc, sunt dragalasi prin simplul fapt ca se murdaresc. Cand cresc nu mai sunt la fel de simpatici dupa ce s-au rostogolit prin nisip ori praf, inca iti mai rod chestiile de pe langa casa si sar pe tine, te trag de haine cu dintii cand vor sa se joace, chiar daca tu nu ai chef. Uneori esti nevoit sa mai tipi amenintator la ei, sa le tragi cate un ziar la fund, sa stie ca “aia nu e voie” ori sa ii tii mai mult in lant sa “nu umble haimana”. Dar indiferent cat de tare ai fi tipat, ori cat de tare i-ai fi lovit, in momentul in care ii chemi la tine, vor veni mereu cu coada balanganind, fericiti sa se aseze la picioarele tale, in asteptarea unei mangaieri. Se vor bucura mereu daca te joci cu ei si vor veni cu pas alergator spre tine, cand ii chemi cu un fluier scurt de la distanta.

Cand imbatranesc nu mai sunt la fel de vioi. Mai putina joaca, mai multa experienta. Te vor linge pe varfurile degetelor doar putin, atunci cand vor mangaiati, nu mai sar pe tine la fel de des, si-au facut obiceiuri cu mancarea, stiu unde le e culcusul. Stiu cand esti suparat si se vor aseza langa tine, asteptand cuminti, fara sa te deranjeze. Le poti vorbi, te vor asculta si nu vor avea cum sa iti spuna secretele ori durerile mai departe.
Nu stiu cum e cu cainii tinuti in casa.  Stiu putine despre cei de rasa. Dar cainele “de curte” poate fi un prieten bun.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *