Netflix impinge unele seriale ceva mai agresiv in conturi sau cel putin asta a fost impresia mea despre Suburra (2017). Stiu cum functioneaza algoritmul de recomandari, dar Suburra nu parea sa se lege de nimic din ceea ce am vazut si in plus era si-n italiana. Am decis, totusi, sa ma uit la primul episod. Si ma felicit pentru o decizie foarte buna.
Seria TV Suburra (2017) – inspirata ca si personaje si actiune principala de filmul cu acelasi nume – e legata de cotidianul underground al Romei. Am zis “undeground”, dar nu e doar despre mafie, reglari de conturi si droguri, ci despre Vatican, despre politica si despre clanuri de rromi. Serialul acopera in principal povestea a 5 personaje, un gangster local, proprietar al unei parcele din Ostia (zona in jurul careia se desfasoara intreaga actiune) pe nume Aureliano Adami – jucat foarte bine de Alessandro Borghi, un cap de clan rrom care alege sa faca lucrurile diferit de fratele sau si in afara “legilor” tiganesti – Spadino Anacleti, un alt gangster local – Samurai – care incearca sa aduca mafia din sud in Roma, Sara Monaschi – un consilier pentru vatican, cu interese financiare pentru aceeasi zona Ostia, Gabriele Marchilli – un tanar care este si copilul unui politist – care de la trafic usor de droguri ajunge sa fie implicat intr-o schema mafiota mai ampla care presupune santaj la nivel politic.
Personajele sunt foarte bine definite inca din primul episod – motivul principal pentru care am continuat sa ma uit – si pe parcusul serialului isi dezvolta o poveste care ii prezinta atat in pozitii de forta, cat si in situatii in care au slabiciuni care pot sa starneasca compasiune. De exemplu, desi are experienta in activitatile mafiei si santajeaza si stimuleaza coruptia la cel mai inalt nivel, atat in cadrul Vaticanului, cat si pe plan politic, Samurai isi pierde aura de super-om intangibil atunci cand ii este prezentata mama, aceasta fiind vizitata de mafia din Sud.
In multiple situatii, personaje care ucid fara probleme sunt prinsi de o latura umana “moale” si ajung sa para irationali. Serialul isi inchide primul sezon foarte, foarte bine si te face sa iti doresti si un al doilea sezon. Asta este si motivul pentru care am decis sa ma uit la Suburra (2015) filmul, stiind ca in general povestea ar putea o urma o alta linie.
Ca si paranteza: Alessandro Borghi, Giacomo Ferrara si Adamo Dionisi joaca atat in film, cat si in serie. Claudio Amendola & Francesco Acquaroli fac un rol la fel de bun (Samurai), iar Claudia Gerini, Filippo Nigro aduc un mare plus pentru serial, care din punctul meu de vedere este mai bun decat filmul. Aici se simte faptul ca un serial are timp sa defineasca mai bine personajele, dar sunt convins ca e si din cauza backupului Netflix.
Filmul Suburra trateaza diferit povestea, oamenii din primarii sunt inlocuiti cu cei din parlament, Vaticanul corupt este mai putin prezent si Numero 8 , adica Aureliano Adami este mult mai cooperant in relatia cu mafia din Sud. Totodata, in film, Spadino prinde doar cateva scene. Nu vreau sa dau mai multe detalii ca sa nu stric povestea, dar merita vazute atat seria cat si filmul.
Ca sa inchid articolul cu o concluzie, Suburra (2017) e probabil unul dintre cele mai OK show-uri disponibile pe Netflix si probabil unul dintre cele mai bune produse in Italia. Soundtrackul e si el foarte bun, PIOTTA feat. Il Muro del Canto – 7 vizi Capitale este un exemplu. De urmarit inainte de un city break in Roma, te va face sa explorezi orasul altfel.
