Societatea traieste pe baza unor nevoi implinite sau neimplinite, pe baza uneor cereri si ale unor oferte. Dai si primesti. Primesti, tii cat ai nevoie si dai mai departe. E o retea bine pusa la punct, unsa de emotii, sentimente, bani, influenta si putere. Mai sunt cei care nu joaca precum sunt scrise regulile si atunci fie se “strica” pentru ca nu mai sunt unsi, fie ies din mecanism si se incadreaza la VIP-uri, oameni speciali. Insa totul se intampla datorita unei evolutii in societate, evolutie care e data de varsta, dorinte si mod de gandire.

Oamenii se schimba si asta observi usor atunci cand iti petreci mare parte din timpul tau cu cine, iar apoi, dupa o scurta vacanta, acel cineva are alta atitudine. Ai crescut cu el, stii cum ar gandi, stii cum se va comporta. Dar nu stii care va fi urmatorul pas in evolutia lui sociala.  Deoarece oamenii se schimba, tu ajungi sa nu mai fi necesar pentru unii. Pentru ca, asa cum am precizat mai sus, totul e pe baza de nevoi, pe ceea ce dai si ceea ce primesti. Doar ca uneori, cei carora le dai, vor mai mult si tu nu mai poti oferi. Nu e vina ta; sunt ei, cei care urmaresc sa inainteze tot mai repede. Si pentru ei e normal sa treaca mai departe, asa cum e pentru tine normal sa oferi atat cat poti.

Ramane totusi starea aceea de neliniste, de tulburare sufleteasca pentru cel care e lasat deoparte. Stie ca nu mai e nevoie de el. Va gasi pe altcineva caruia sa ii ofere ceea ce are de oferit, la fel cum si persoana care l-a lasat in urma va gasi pe altcineva care sa ii ofere mai mult, sa se incadreze in acele nevoi. Dar va ramane mereu acea lipsa de aer din capatul pieptului, sentimentul acela pe care il aveai cand erai mic, inainte sa plangi. Doar ca acum, nu mai poti sa plangi. Nu mai poti nici sa gandesti limpede. Nu mai poti sa intelegi de ce societatea e construita asa, de ce nu poti tu sa oferi mai mult, de ce …de ce …

Zecile de intrebari venite avalansa doar intetesc misterul plecarii lui/ei. Dar nu trebuie sa te amagesti mai departe. Stiai ca se va ajunge aici. Stiai, pentru ca ai vazut semnele. Stiai, pentru ca nu mai discutati la fel de des. Stiai, pentru ca telefonul mai suna la fel. SMS-urile erau mai putine. Nu iti mai spunea cand pleaca sau cand va veni. Nu iti mai spunea atunci cand cunostea oameni noi, nu iti mai povestea zilele la lucru. Si intr-o zi, toate s-au oprit. Nu a mai contat.

Atunci nu ai vrut sa intelegi, desi stiai. Oamenii se schimba si uneori, tu nu mai mai esti necesar. Ei au obosit din cauza ta, felul in care le oferi nu mai e bun. Cat le oferi nu mai e bun. Pana la urma, toti pleaca. Uneori se intorc, doar ca sa iti aduca aminte cat de inutil esti. Alteori, nu se mai intorc deloc.

Trebuie sa inveti sa mergi mai departe. Sa intelegi ca totul e o nevoie. Sa intelegi cand el/ea nu te mai doreste, pentru ca esti “vechi”. Pentru ca nu esti cum vrea, pentru ca si daca te-ai transforma precum te-ar vrea, tot n-ai fi bun din cauza ca nu esti “nou”.  Pentru ca au nevoie de experiente, de pumni luati in freza, de dat cu capul in prag, de amagit degeaba, de oferit fara sa primeasca inapoi, ca sa te inteleaga.

Cati pot sa ofere o viata ? …. Cati pot sa primeasca o viata.. ?