Citeam postul asta si am ramas pe ganduri la al doilea paragraf. Si nu e vorba doar de ea, sunt mai multe persoane care au nevoie sa se simta apreciate. Si uite ca sunt locuri speciale, in care se simt mai buni decat de obicei, locuri in care isi aduna incredere si forta, locuri in care se incarca si cu energie pe care o consuma in restul timpului.

Unii aleg sa fie in grupuri, sa castige incredere si satisfactie prin ochii altora. Altii au nevoie pur si simplu sa se linisteasca si pleaca in diverse calatorii, singuri sau doar cu unul sau doi prieteni. Ce se intampla, insa, cu cei care nu pleaca niciunde?

Eu de exemplu nu am un loc special in care sa ma duc ca sa ma simt in regula. Nu pot sa spun ca ma atrag grupurile cinestie cat, pentru ca la un moment dat obosesc din cauza energiei altora. Nu am o locatie anume la munte sau la mare. Nu am nevoie de altii sa imi spuna ce pot sa fac sau daca pot sa fac. Nu am o satisfactie aparte daca altii “ma apreciaza”. Daca merg la fotbal, merg sa alerg, sa ma simt bine, sa lovesc in basica aia pana crapa si chiar mi se rupe daca Gigi de pe banca are impresia ca nu-s talentat. Exemplul e valabil pe o gama larga de alte activitati pe care le practic. Cred ca pana la urma nici nu vreau sa am un loc anume in care sa ma linistesc, pentru ca asta ar insemna sa fiu dependent de ceva in plus.