Deja stiti ca sunt un om care promoveaza. Oameni, produse, servicii, regiuni… Acum o sa trec peste faptul ca Anca m-a suparat cu descrierea ei gen ” Hello, I’m Bob” ori “Pierre” pentru fanii filmului francez ( vedeti aici, ultima parte ) si o sa incerc sa las un raspuns, pe scurt, pentru primul ei post.  Ahh! si inca o chestie, nu e post platit, deci bursa ei de studenta silitoare este neatinsa.

Bun, topicul blogpostului se refera la romanii carora nu le pasa, adica pe americaneste spus don’t give a shit! Si sunt destui, dovada fiind chiar situatia economica in care se afla tara noastra in momentul de fata. Totusi, not giving a crap are si anumite avantaje, in anumite momente. E clar ca avem nevoie de lideri carora se la pese, pentru ca sunt responsabili si de soarta altora. Dar nu ii poti cere, chiar si unui lider, ca pe plan personal sa give a crap, atat timp cat el e eficient pentru majoritate.

Nu ii poti cere unui om pe care il intalnesti pe strada sa iti spuna cat e ceasul sau sa iti ofere instructiuni de ajuns la gara, pentru ca e libertatea lui sa don’t give a crap si sa mearga mai departe. Cazurile in care oamenii must give a crap sunt acelea in care exista o responsabilitate si nu vorbesc doar de aceea responsabilitate lightweight care vine la pachet cu libertatea ( ori dreptul la libertate ). Cazurile in care un lider e responsabil de soarta unei multumi, in care un sofer trebuie sa fie atent cand trece cu masina, sa nu ia din plin o balta si sa le ofere un dus stradal celor de pe trotuar, in care volumul muzicii trece un prag de bun simt sunt cele pentru care you must give a crap, pentru ca nu mai e vorba doar de tine si implica responsabilitatea mai sus mentionata.

Sa luam acum si cazurile ceva mai personale, atunci cand unui om i se permite, din punctul meu de vedere, sa don’t give a crap. Cel mai bine e sa ofer un exemplu, o cunostinta care e mereu ingrijorata de cei din jur. Doreste sa se implice in proiecte sociale, doreste sa isi ajute colegii, vrea ca cei din jur sa fie fericiti, e foarte ingrijorata de cum se prezinta prietenilor, nu vrea sa ii supere, nu vrea sa ii jigneasca,  timp in care primeste putin sau chiar nimic inapoi. Atunci cand stii ca ai ajutat de repetate ori un amic ori o cunostinta, iar atunci cand ai nevoie, la randul tau, de ajutor, sa nu primesti nimic, cred ca ti se ofera motivul ideal ca in viitor sa don’t give a crap. Atunci cand incerci sa faci pe toata lumea fericita, vei ajunge sa nu fi capabil sa multumesti pe nimeni, iar pierderea e …. a cui oare ? Deci, de ce sa don’t give a crap ? Pentru ca uneori e mai bine asa, uneori e singura metoda sa tii pe cine trebuie aproape si sa scapi de restul.

Si acum termin cu inceputul ( nu al meu, ci al Ancai ) si imi spun parerea si despre bisericiile astea neterminate. Sunt doar niste costuri enorme, pentru pleiada flamanda de opulenta a adeptilor unei religii. Un caz in care don’t give a shit ar fi trebuit sa isi faca efectul inainte de realizarea proiectului de constructie, mai ales atunci cand stii ca nu exista destule cladiri de locuinte sau ca drumurile arata ca niste terenuri de golf pentru giganti. Avem destule biserici si destule manastiri, unele cu adevarat locuri frumoase ( si bune obiective turistice ), dar nu e nevoie sa se investeasca mai mult intr-un domeniu care nu ajuta majoritatea. Daca aveti de gand sa imi scoateti ochii cu locasurile sfinte, va invit politicos sa cititi Biblia ( unde scrie chestia asta ) si sa intelegeti ca, de fapt, orice lacas in care se strang mai multe persoane care sa discute despre cele sfinte poate tine locul unei biserici.

Termin si cu o piesa, ca sa fac postul mai interactiv

Timbaland feat. Katy Perry – If We Ever Meet Again