De-ale zilei 30 Oct 2008

Nu am inceput ziua chiar in cel mai grozav mod. Iar se pune de probleme cu acte, drum spre Valea Jiului. Chiar nu era nevoie, mai ales daca tinem cont de faptul ca am destul de facut in perioada asta, Duminica trebuie sa fiu prezent si la blogmeeting in Arad. Maine, din cauza drumului spre vale, o sa ratez si intalnirea bloggerilor timisoreni, a zecea, tocmai cand se sarbatoreste mai “pe larg”.

Asta este, cred ca e problema cu toamna asta tarzie. Ca tot ne vorbea Dani de peisaje de toamna, mi-am dat eu seama ca au inceput lucrurile sa prinda o alta forma si toate se desfasoara altfel. Becul de ulei de la masina sta mai mult aprins decat de obicei, pentru ca e mai rece si dureaza pana se face uleiul mai lichid. Copacii au cam inceput sa spuna bye-bye frunzelor – toate poposesc pe masinile din parcarea asta imensa in care eu nu mai am loc daca ajung dupa ora 10:00 pm acasa. Am inceput sa port tot mai des geaca. Urmeaza sa imi cumpar alta sapca, in unele seri e chiar rece.

Aparatul de fotografiat e tot uitat in dulap, se vede ca nu a mai fost vreme de iesit la poze. S-a pus praful deja pe el. Poate totusi prind o ocazie sa il “dezmortesc” putin, sa nu scartaie, nu de altceva.

Cam astea sunt “de-ale zilei”. In rest, probabil ca urmeaza doar lucru.

5 thoughts on “De-ale zilei 30 Oct 2008

  1. G.Dorin

    pai zi merci, la altii nu mai e loc in parcarea dupa ora 7 pm 🙂

  2. Mihai Jepan

    Chiar mai Dorin, cum va descurcati voi acolo in Capitala cu parcarea ? Eu le mai parchez la 2-3 blocuri mai incolo. Dar la voi ? cand toate stradutele sunt ocupate ?

  3. G.Dorin

    pai tzi-am zis, dupa 7 seara…la revedere….cauti un loc unde sunt mai putine blocuri si acolo mai ai sanse sa gasesti 🙂

  4. Masina de Scris

    Mie imi pare rau ca a trecut toamna asa repede aici in Canada. Ieri dimineata era nins. Si eu care ma gandeam sa fac niste poze cu toamna 🙁

  5. Mihai Jepan

    @Masina de scris – inca un canadian ? 🙂 Destul de multi romani, bloggeri in Canada.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *