Un prieten bun

Nu stiu cum e cu cainii tinuti in casa.  Stiu putine despre cei de rasa. Dar stiu destul de multe despre cainii “de curte”, genul care iti pazesc casa, latra la cei ce iti intra in curte, mananca oase s.a.m.d. Cand sunt puiuti, sunt adevarate comori de fericire, se joaca, se rostogolesc, sunt dragalasi prin simplul fapt ca se murdaresc. Cand cresc nu mai sunt la fel de simpatici dupa ce s-au rostogolit prin nisip ori praf, inca iti mai rod chestiile de pe langa casa si sar pe tine, te trag de haine cu dintii cand vor sa se joace, chiar daca tu nu ai chef. Uneori esti nevoit sa mai tipi amenintator la ei, sa le tragi cate un ziar la fund, sa stie ca “aia nu e voie” ori sa ii tii mai mult in lant sa “nu umble haimana”. Dar indiferent cat de tare ai fi tipat, ori cat de tare i-ai fi lovit, in momentul in care ii chemi la tine, vor veni mereu cu coada balanganind, fericiti sa se aseze la picioarele tale, in asteptarea unei mangaieri. Se vor bucura mereu daca te joci cu ei si vor veni cu pas alergator spre tine, cand ii chemi cu un fluier scurt de la distanta.