Ca tot omu`, dau o raita printr-un supermarket hypermarket, la cumparaturi. Eh si ma opresc la raionul de dulciuri. Imi opresc privirea asupra unei cutii de 1 KG de Finetti si decid sa o cumpar, insa am avut parte si de o surpriza : pe cutie se afla o mare bulina verde-de-vesta-reflexorizanta pe care scria 1 KG + 200 grame oferta. Deduc din cele scrise fie ca respectiva cutie avea 1.2 KG, fie ca trebuia sa mai gasesc o cutiuta de 200 de grame de Finetti, alipita cutiei mai mari de un kilogram. Caut apoi greutatea neta pe cutia mare si constat ca are fix un kilogram. Bun, inseamna ca e a doua varianta la care m-am gandit, cercetez cu privirea intreg raftul si vad doar cutii simple, nimic atasat, nimic sub forma de pachet cu oferta. Putin mai la dreapta de cutiile mari se afla insa si cutiile mici de finetti, de 200 de grame.
Mai citesc o data eticheta cutiei sa ma sigur ca e vorba de un kilogram, ma uit din nou peste bulina cu oferta si decid ca cea mai buna solutie e sa intreb pe cineva de la raionul de dulciuri. In felul asta stiu sigur care-i oferta produsului. Astept un minut, apoi inca un minut, plimbandu-ma in acelasi raion, asteptand sa treaca prin zona unul dintre lucratorii comerciali care parea sa aiba treaba pe acolo, decis ca vreau sa cumpar o cutie de finetii, exact genul ala, desi exista si alte produse. Nimic. Ma duc langa case si rog o domnisoara care strangea carucioarele sa ma ajute sa inteleg care e oferta pentru finetti, imi raspunde ca nu se ocupa de raion si ca va da un telefon sa cheme pe cel care e “in charge”, cum spun americanii.
Zambesc linistit, stiind ca imediat isi va face aparitia o persoana care sa ma ajute, pentru ca apoi sa pot sa merg mai departe cu restul cumparaturilor. Astept cateva minute. Incep sa ma misc printre rafturi, din nou. Mai trec vreo cateva minute. Nu apare nimeni. Imi este si jena sa plec, deoarece stiu ca am chemat pe cineva acolo si nu ar fi politicos sa plec, iar respectivu sa vina degeaba, poate il deranjam din ceva important. Mai astept. Ma enervez si ma duc sa imi fac si restul cumparaturilor, doar nu era sa imi pierd toata ziua cumparand o cutie de dulce.
Dupa ce termin cu runda de rafturi ( cca 20 de minute ) revin, din nou la raionul de dulciuri. Iau cutia de finetti si cand sa plec, apare un baiat ( maxim 24 de ani ) care se uita nedumerit printre rafturi. Am inteles ca abia atunci venise responsabilul de raion. Il intreb, totusi, politicos, daca el se ocupa de dulciuri si care e treaba cu oferta. Imi spune ca nu exista nicio oferta, ca asa au ajuns cutiile cu bulina verde la ei si ca el nu are ce sa faca. Am cumparat pana la urma, dar in drum spre iesire am trecut pe la serviciul de informatii ( acolo unde se fac facturi, se schimba banii, etc ) unde le-am explicat frumos ca ceea ce fac seamana a reclama falsa. Domnisoara a vrut sa cheme din nou seful de raion, dar i-am spus ca nu e necesar.
E interesanta nesimtirea cu care te trateaza cei care sunt platiti sa te ajute. E interesant ca se grabesc mereu sa ajunga sa iti raspunda la intrebari, ca sa poti sa cumperi si ei sa isi ia salariul in continuare. Multora dintre angajatii supermarketurilor hypermarketurior nu le-as da mai mult de patru clase, si fara cei sapte ani de-acasa.
Plec cu gust amar, ma duc sa vad ce filme mai ruleaza la Cinema City Timisoara.
———————-
nota : am folosit cifre in post ca sa fiu cat mai clar in legatura cu valorile
February 28th, 2010
zi si mie in ce “hypermarket” ai patit asa ceva?
February 28th, 2010
Ralu – raspuns pe privat